Ne place să spunem că sănătatea este prețioasă! Și pentru a o proteja am adus alături de noi de-a lungul anilor medici cu experiență în tratarea unor afecțiuni multiple. Astăzi, ne mândrim cu colegi care au în spate o carieră medicală solidă, multiple specializări și împărtășesc cu noi dorința de a-i vindeca pe toți cei care ne trec pragul.

Suntem încântați de cunoștință!

Dr. Elena Pusca

Medic Specialist
Medicină Internă

Specialitate

Medicină Internă

Dr. Elena Pușca, medic specialist medicină internă, se alătură echipei noastre cu o abordare empatică și orientată către nevoile reale ale fiecărui pacient.

A absolvit Facultatea de Medicină la Chișinău, iar încă din timpul studiilor a lucrat ca asistent medical generalist, experiență care i-a oferit o conexiune autentică cu pacientul și o înțelegere profundă a îngrijirii medicale.

Și-a continuat formarea prin rezidențiatul la Institutul Clinic Fundeni din București, unde a gestionat cazuri complexe și a făcut parte din echipe multidisciplinare.

Este preocupată constant de evoluția în domeniul medical, fiind membră a Societății Române de Medicină internă și participând regulat la conferințe și cursuri de specialitate. În plus, are experiență în îngrijirea pacienților cu obezitate, contribuind la o abordare integrată a sănătății acestora.

Servicii oferite:
consultații de medicină internă, evaluări complete ale stării de sănătate, interpretarea analizelor, monitorizarea și tratamentul bolilor cronice (hipertensiune, diabet, afecțiuni digestive sau hepatice), precum și ghidare către alte specialități atunci când este nevoie.

Când este bine să apelezi la un medic internist:
atunci când ai simptome neclare, persistente sau multiple, pentru un control de rutină, pentru monitorizarea unei afecțiuni cronice sau ori de câte ori simți nevoia unei evaluări medicale complete și atente.