Ne place să spunem că sănătatea este prețioasă! Și pentru a o proteja am adus alături de noi de-a lungul anilor medici cu experiență în tratarea unor afecțiuni multiple. Astăzi, ne mândrim cu colegi care au în spate o carieră medicală solidă, multiple specializări și împărtășesc cu noi dorința de a-i vindeca pe toți cei care ne trec pragul.

Suntem încântați de cunoștință!

DR. ROXANA GOGU

Medic Specialist
Stomatologie Pediatrică

Specialitate

Stomatologie Pediatrică

Studii

Universitatea de Medicina si Farmacie “Carol Davila”, Bucuresti (2005-2011)

Experienta

6 ani

Cursuri

-”Ridge Preservation Technique: How to prevent bone resorbtion after tooth removal”; București, 2011
-„Nitrous Oxide Sedation in Dentistry”, Christian Wunsch, București, aprilie 2014
-Congresul Internațional UNAS Ediția a VIII-a, 8-14 octombrie 2014, București, Români
-Hands-on Cosmedent, curs susţinut de Prof. Dr. Bennett Cochran, Bucureşti, 2015
-“Congresul Internațional de Estetică Dentară”, București, 2013ongress of European Academy of Paediatric Dentistry”, Polonia, iunie 2014
-“EDSA Congress”, București, 2011
-“Ergonomie, Prevenție și Management în medicina dentară prin aliniere la standardele europene”, București, 2012
-“Evaluarea malpraxisului, creșterea calității actului medical”, București, 2013
-“Gândirea medicală în abordarea terapeutică actuală a discromiilor dentare”, București, 2013
-“Hipomineralizarea incisivilor si molarilor (MIH), Dr. David Manton, București, octombrie 2014-“Instrumentarea rotativă a canalelor radiculare cu sistemul Twisted File”, București, 2011
-“Obturația cu gutapercă încalzită. Tehnici adezive semidirecte și indirecte vs. tehnici directe în restaurările estetice dentare”, București, 2012
-“Protocoale terapeutice in Medicina Dentară Pediatrică”, prof. dr. Rodica Luca, mai 2015. Simpozion organizat de către Universitatea de Medicină şi Farmacie Tîrgu Mureş şi Asociaţia Naţională de Stomatologie Pediatrică din România
-“Restaurarea adezivă prin tehnici directe a morfologiei coronare proximale la dinții laterali”, București, 2012
-“Tehnici de stratificare naturală de la simplu la complex pentru a obţine restaurări frontale invizibile”, București, 2012
-“Terapia mio-funcţională si ortodonţia”, prof. dr. Mariana Păcurar, București, decembrie 2014
-“Training course of the MRC appliance program”, Niels Hulsink, București, noiembrie 2014
-“Tratamentul protetic al dinților cu distrucție avansată”, București, 2012
-“Update în restaurări integral ceramice”, București, 2012
-“Updates in Paediatric Dentistry”, dr. Paddy fleming, Dr. Rodica Luca, București, noiembrie 2014