Tot ce trebuie să știi despre procedurile de estetică facială
Din ce în ce mai mulți oameni recurg la proceduri de estetică facială fie pentru a corecta anumite aspecte ale feței, fie pentru a-și îmbunătăți aspectul estetic sau chiar a-și spori încrederea în sine. Astfel, estetica facială a devenit o componentă a îngrijirii personale. De aceea, este extrem de important să înțelegem procedurile estetice faciale, beneficiile lor dar și aspectele de care trebuie să ținem cont atunci când alegem o anumită procedură.
Tipuri de proceduri estetice
Botox – una dintre cele mai populare proceduri estetice, presupune injectarea unei toxine botulinice pentru a relaxa mușchii. Botoxul este utilizat cel mai des pentru reducerea ridurilor și a liniilor fine ale feței. Practic, botoxul blochează semnalele transmise de nervi către mușchi, ceea ce face ca mușchiul injectat să nu se mai poată contracta, astfel relaxând ridurile. Procedura este eficientă în special pentru ridurile de pe frunte, dintre sprâncene și liniile fine din jurul ochilor.
Procedura de injectare durează câteva minute, nu este necesară anestezia, iar efectele vor fi vizibile după aproximativ 7 – 14 zile. Medicii noștri dedicați, cum sunt doamna doctor Ramona Popescu, medic primar dermato-venerologie, specialist dermato-estetica si domnul dr. Cristofor Derioiu, specialist în estetică facială, îți vor explica pas cu pas această procedură, împreună cu sfaturile post injectare și informațiile despre posibilele efecte secundare.
Fillere dermice – folosite pentru a umple ridurile sau pentru a adăuga volum feței sau buzelor. Există mai multe tipuri de fillere dermale care acționează în moduri diferite. Cel mai cunoscut și folosit dintre acestea este cel pe bază de acid hialuronic, o substanță naturală care se găsește în piele și care atrage și reține apa. Efectele injectării cu acid hialuronic durează între 6 și 12 luni sau mai mult, pentru ca apoi acidul să fie absorbit înapoi în piele.
Alte tipuri de fillere folosite mai sunt și hidroxiapatita de calciu, folosită în corecția ridurilor adânci, acidul polilactic, care stimulează producția de colagen în zona injectată.
Peeling chimic – prin aplicarea unei soluții chimice se îndepărtează straturile superficiale ale pielii, astfel se stimulează regenerarea pielii ducând la un aspect mai luminos, piele mai netedă și uniformă.
Microneedling – o procedură minim invazivă pentru piele. Cu ajutorul unui dispozitiv cu microace, doctorul estetician creează microperforații prin care sunt introduse diverse substante active in straturile superioare ale pielii. Acest procedeu stimulează procesul de vindecare al pielii și producerea de colagen și elastină, proteine care mențin pielea fermă și netedă. Te poți orienta spre microneedling dacă ai pori dilatați, riduri fine, cicatrici, pete pigmentare, vergeturi sau alopecie. Însă, doamna doctor Ramona Popescu, specialistul nostru in dermato-estetica este cea mai în măsură să recomande procedura si substanta potrivită pentru problema ta.
Beneficiile procedurilor de estetică facială
Corectarea imperfecțiunilor. Imperfecțiuni precum cicatricile, ridurile profunde sau lipsa de volum pot fi corectate sau ameliorate.
Aspect întinerit. Reducerea ridurilor și a liniilor fine duce implicit la un ten mai neted astfel și aspectul general va fi unul mai tânăr și mai proaspăt.
Creșterea încrederii în sine. Corectarea anumitor imperfecțiuni sau întinerirea tenului pot avea un impact pozitiv asupra vieții sociale.
Rezultate rapide și timp de recuperare scurt. Procedurile de estetică facială sunt minim invazive, prin urmare reluare activităților zilnice este imediată.
Aspecte de care trebuie să ții cont
Poate cel mai important aspect care trebuie considerat atunci când alegi proceduri de estetică facială este medicul pe mâna căruia te lași. Este crucial să alegi specialiști cu experiență și calificări adecvate care să te informeze corect asupra tuturor aspectelor, inclusiv asupra efectelor adverse. Credem cu tărie că acești specialiști sunt la M.S. Clinic în persoana doamnei doctor Ramona Popescu și a domnului doctor Cristofor Derioiu. Ei sunt în măsură să te ghideze în alegerea procedurii potrivite și să îți răspundă obiectiv și cu empatie la toate întrebările.
Trebuie să ai așteptări realiste în ceea ce privește rezultatele. Discuția cu medicul specialist trebuie să fie una deschisă, în care să definești obiectivele și să asculți cu atenție recomandările medicale.
Pregătește-te și pentru posibile riscuri și efecte secundare. Printre acestea se numără roșeață, vânătăi, umflături.
Prin urmare, dacă te gândești să apelezi la proceduri de estetică facială, informează-te corect, alege un specialist în domeniu și ia o decizie documentată. Te așteptăm la M.S. Clinic pentru a te îndruma pe acest drum al esteticii faciale.